Doi angajați ai Inspectoratului General de Carabinieri, alături de alți reprezentanți ai unităților specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, au participat, în perioada 16-19 decembrie, la un curs de instruire dedicat protecției demnitarilor și martorilor, desfășurat la Academia Patrulei Rutiere din Ohio, Statele Unite ale Americii.
Pe parcursul instruirii, participanții și-au consolidat cunoștințele în domenii esențiale precum protecția apropiată, reacția la amenințări, supravegherea, gestionarea situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical de bază.
Acest program de instruire specializat este parte integrantă a parteneriatului de lungă durată dintre Statele Unite și Republica Moldova. Participarea celor doi angajați ai Inspectoratului General de Carabinieri subliniază angajamentul constant al instituției de a-și consolida capacitățile operaționale și de a adopta cele mai bune practici internaționale în domeniul protecției și securității publice.
Inspectoratul General de Carabinieri își consolidează capacitățile operaționale prin instruire în SUA
Agenda
There are no items yet.