
Astăzi, 29 februarie, colonelul Dumitru Scurtu, Comandant general al Inspectoratului General de Carabinieri a avut o întrevedere cu E.S. Mustafa Uygar Sertel, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia.
Subiectul discuției l-a constituit setarea priorităților de colaborare și continuarea dialogului interinstituțional aflat în ascendență cu omologii turci.
Accentul a fost pus pe identificarea activităților ce ar contribui la sporirea procesului de dezvoltare profesională a angajaților IGC prin organizarea activităților de instruire pentru carabinierii moldoveni în cadrul centrelor de instrucție sau instituțiile specializate din cadrul Jandarmeriei Turciei.
Au fost evaluate, de asemenea, mai multe propuneri de cooperare privind stabilirea unui parteneriat durabil, precum și aspecte privind dezvoltarea proiectelor comune reciproc avantajoase.
Adoptarea bunelor practici și diversificarea domeniilor de colaborare vor contribui la întărirea capacității forțelor carabinierilor de a furniza servicii de calitate cetățenilor.
Menționăm faptul că, în cadrul discuțiilor cu partea turcă a fost abordat și subiectul legat de negocierea și oportunitatea semnării Memorandumului de Înțelegere dintre Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul de Interne al Republicii Turcia privind transmiterea bunurilor materiale în beneficiul carabinierilor.
Părțile au încheiat întâlnirea cu angajamentul de a menține și dezvolta cooperarea bilaterală între instituții.