
În cadrul proiectului EU4PUBLIC ORDER, în perioada 27-30 aprilie 2026, a fost organizat un modul de instruire dedicat tehnicilor de luptă în spații închise Close Quarters Battle (CQB), susținut de experții Carabinieri din Italia (ITA CCHQ), cu participarea reprezentanților Inspectoratului General de Carabinieri din Republica Moldova.
Activitatea a vizat consolidarea pregătirii operaționale a participanților prin exersarea procedurilor tactice aplicabile intervențiilor complexe în medii urbane și spații închise.
Accentul a fost pus pe siguranță, disciplină și utilizarea proporțională a forței, în conformitate cu standardele europene, cadrul legal aplicabil și principiile drepturilor omului.
De asemenea, modulul a facilitat schimbul de experiență și familiarizarea cu bune practici europene, contribuind la creșterea nivelului de profesionalizare și a eficienței în executarea misiunilor operative.












