
O delegație a Inspectoratului General de Carabinieri, condusă de Comandantul general, a efectuat o vizită de lucru în orașul Sofia, Republica Bulgaria, în perioada 24–26 noiembrie 2025. Aceasta a inclus vizită la Direcția Generală a Jandarmeriei, Operațiuni Speciale și Antiterorism (JOSA) din cadrul MAI al Bulgariei.
Scopul vizitei a fost consolidarea relațiilor moldo-bulgare și dezvoltarea cooperării trilaterale Moldova–Bulgaria–România în domeniul menținerii și restabilirii ordinii publice.
Părțile au discutat mai multe aspecte de interes comun precum:
-elaborarea și implementarea proiectelor comune în sfera securității publice;
-organizarea exercițiilor trilaterale și a antrenamentelor tactice extinse;
-schimbul de expertiză privind gestionarea situațiilor de criză, controlul mulțimilor și contracararea amenințărilor hibride;
-intensificarea programelor de instruire profesională, inclusiv cursuri specializate pentru subunitățile cu destinație specială;
-cooperarea în cadrul inițiativelor europene relevante structurilor cu statut militar sau polițienesc militar.
Un alt subiect important al discuțiilor a vizat implicarea comună în cadrul EUROGENDFOR. Republica Moldova deține în prezent statutul de observator, iar JOSA va adera oficial ca observator în perioada 10–12 decembrie 2025, fapt ce va deschide noi oportunități de colaborare și interconectare între instituțiile participante.
Inspectoratul General de Carabinieri reconfirmă disponibilitatea de a consolida cooperarea cu partenerii bulgari, prin inițiative comune menite să fortifice securitatea publică și interoperabilitatea structurilor responsabile de ordine și siguranță.



