
În perioada 23-25 februarie curent, ofițerii Serviciului de Informaţii şi Securitate au efectuat un ciclu de lecții instructiv-metodice în cadrul Trupelor de Carabinieri.
Instruirea a avut drept scop ridicarea nivelului de pregătire a efectivului DTC în asigurarea și protecția obiectivelor de importanță majoră.
Astfel, în scopul menţinerii interacţiunii cu autorităţile naţionale de drept şi asigurării procesului de realizare eficientă a ansamblului de măsuri de protecţie antiteroristă, colaboratorii Centrului Antiterorist şi-au adus contribuţia la procesul de pregătire şi instruire a efectivului Departamentului Trupelor de Carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Militarii Trupelor de carabinieri, au fost atrenați în procesul de asigurare și apărare a sediilor misiunilor deplomatice, reprezentanțelor consulare ale organizațiilor internaționale aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Menţionăm, că Departamentul Trupelor de Carabinieri, vor participa şi la alte măsuri speciale, menite să asigure şi promoveze cultura de securitate şi o politică antiteroristă funcţională.



