
Stimați colegi,
Ne aflăm la final de an și în pragul unui nou început. Anul 2025 a fost unul plin de responsabilități și evenimente deosebite, însă, datorită profesionalismului, devotamentului și efortului susținut al fiecăruia dintre voi, Inspectoratul General de Carabinieri a reușit să-și îndeplinească cu responsabilitate toate misiunile și sarcinile încredințate.
Ați fost, ca de fiecare dată, la datorie, așa cum ați jurat, veghind necontenit asupra siguranței cetățenilor și a statului, demonstrând că devotamentul, disciplina și spiritul de sacrificiu sunt valori care definesc carabinierii.
La trecerea dintre ani, când majoritatea se bucură de timpul petrecut alături de cei dragi, îmi exprim profunda recunoștință față de toți carabinierii aflați la datorie.
Vă doresc ca fiecare moment al activității dumneavoastră să vă aducă mândrie, respect și satisfacție profesională, iar Noul An să fie unul mai bun, mai sigur și mai bogat în realizări, atât pe plan profesional, cât și personal.
Să aveți parte de sănătate, putere de muncă, împliniri și liniște sufletească alături de cei dragi.
La mulți ani și un An Nou fericit!
Cu deosebit respect,
Comandant general al Inspectoratului General de Carabinieri
General de brigadă Dumitru SCURTU



